Cristian Tudor Popescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști. Despre viața profesională a acestuia se cunosc multe, însă mai puține lucruri se știu despre viața lui personală. De-a lungul timpului, CTP a încercat să își țină viața privată cât mai departe de ochii curioșilor, însă chiar colegul său de breaslă, Mircea Dinescu, l-a dat de gol. Acesta a făcut câteva dezvăluiri din viața lui CTP și a vorbit despre casa în care acesta locuiește.
În anul 2005, Cristian Tudor Popescu și Mircea Dinescu făceau echipă și înființau ziarul „Gândul”. La acea vreme, cei doi erau destul de apropiați, așa că Mircea Dinescu s-a numărat printre puținii care au trecut pragul casei lui CTP. În cadrul unui interviu pentru TVR, Mircea Dinescu nu s-a abținut și a dat detalii despre casa în care locuiește gazetarul, spunând că este o locuință modestă, cu un aer aparte.
(CITEȘTE ȘI: CONTRE PUTERNICE ÎNTRE CTP ȘI EMIL GRĂDINESCU. CEI DOI JURNALIȘTI ȘI-AU ARUNCAT VORBE „GRELE” DUPĂ MECIUL ISRAEL – ROMÂNIA)
Așa cum spuneam, Mircea Dinescu a trecut pragul casei lui CTP și nu pare că a fost prea impresionat. Potrivit, declarațiilor făcute de acesta, gazetarul are o locuință modestă, o casă micuță, în care personalitatea i se oglindește perfect.
Reacțiile acide ale lui Cristian Tudor Popescu sunt bine cunoscute, iar Mircea Dinescu spune că acestea sunt alimentate și susținute de casa în care gazetarul locuiește, care inspiră un aer dur și rece. Mai mult, Mircea Dinescu a povestit că biroul prietenului său se afla într-un subsol și este mobilat sărăcăcios. Atmosfera de acolo este una mohorâtă și rece, fapt care îl face pe jurnalist să fie la fel.
„E un tip din ăsta care își încarcă ura în el. Merge cu o dacie hodorogită și vede pe lângă el pe ăia cu mașini bengoase. Am ajuns acasă la el, are o căsuță așa, cu o curticică. Zice hai să-ți arăt camera mea de lucru. Și camera lui de lucru știi cum e?
Ridică un cherpeng și pe o scară dintr-aia de sârmă, de fier forjat, de fier beton… cobori într-un subsol acolo și cu o măsuță. E o măsuță, și el în betonul ăla se simte ca un ins din-ăsta bombardat de societate, și se umple de ură. E și asta o formă, artistul e artist, câteodată artistul își creează niște chestii dacă vrea artificiale ca să intre într-o stare dintr-asta”, a declarat Mircea Dinescu.
După cum spuneam, puține lucruri se știu din viața personală a lui CTP, iar nu mulți sunt cei care cunosc faptul că acesta are doi copii, iar unul dintre ei se află în lumina reflectoarelor. Din prima căsătorie, jurnalistul are doi copii. Băiatul cel mare se numește Tudor și activează de ceva timp în spațiul public, fiind latura artistică a familiei. Iar în ceea ce îl privește pe băiatul cel mic, acesta se numește Matei și este rebelul familiei.
Tudor are acum 32 de ani și a ales să pornească în viață pe un drum diferit de cel al tatălui său. Tânărul activează în lumea artistică și este extrem de talentat. Acesta a cochetat cu lumea filmului și actoria, iar mai apoi atenția i-a fost atrasă de industria muzicală.
Mai întâi, Tudor a fost editor de sunet în producția cinematografică „Tenis” şi a făcut parte din distribuția filmului „Sunday Morning”. Apoi, acesta și-a făcut o firmă de producție audio-video, care are mare succes. Însă, marea pasiune a lui Tudor este muzica, așa că face parte din două trupe „The Pixels” și „Penny Chillin”. Fiul lui Cristian Tudor Popescu are concerte în toată țara, iar publicul îi apreciază talentul.